12510500_914101018644592_2475402292579148363_n

Consilierul Local ALDE Sector 3, Valentin Voicu, a demarat o amplă acţiune de deszăpezire, venind în sprijinul locuitorilor din sector: „Am dat o mână de ajutor cetățenilor din cartierul 23 august și am participat împreună cu echipele de deszăpezire la rezolvarea problemelor ridicate de cetățenii din sectorul 3. Am ramas pe teren timp de 30 de ore și am intervenit pe zonele unde echipele de deszăpezire nu interveniseră. Sunt mulțumit de efortul depus și de tot personalul care s-a implicat în această perioadă.” Pe raza sectorului 3, în urma ninsorilor din ultimele zile, au fost mobilizate în teren 32 de utilaje mari pentru bulevarde, 31 de utilaje mici pentru străzile secundare, dar și 5 utilaje de tip bobcat pentru trotuare. Se folosesc aproape 2500 de tone de material antiderapant iar peste 210 muncitori au acționat pe timpul zilei și 40 pe timpul nopții pentru degajarea zăpezii din zona refugiilor și stațiilor RATB, a trecerilor de pietoni și de pe trotuare. Din păcate, fenomenul meteorologic de zăpadă apoasă a dus la îngreunarea în exces a copacilor. Aproximativ 50 de copaci au căzut din această cauză, producând pagube materiale și ducând la obstrucționarea traficului până la intervenția echipelor ADPB S.A. Sunt mobilizate 9 echipe ADPB, care acționează preventiv în zonele unde pericolul de prăbușire a altor copaci este mare. Poliția Locală a mobilizat mai multe echipe în teren, pentru fluidizarea traficului în intersecții, asigurând în paralel monitorizarea constantă a arterelor principale din sector.